joi, 7 august 2014

Ploi de august

De doua zile de dimineata pana spre ora patru este soare si frumos dupa care incepe sa se innoreze cu ceva ploaie.

Alaltaieri a dat serios cu ploaie si am avut parte de un extraordinar "campionat de sudura si indoit table". Fulgere, traznete si ploaie torentiala de nu se mai vedea dealul vecin (cam la 1 km).

De vreo patru ori  ori a dat cu traznet in apropiere, cel putin o data a fost in vale! Aproape de noi, descarcarea electrica provocand un sunet specific, de cearceaf sfasiat brusc. Dar la cel putin 110 db! Am estimat cel mult 500 de metri pana la locul loviturii.
Spectaculos!
Ieri insa a plouat linistit, dupa prima repriza infuriata a urmat o ploaie de cateva ore de-a dreptul placuta. Aproape de toamna!

Prin luna mai, cand ma plimbam destul de mult prin "statiune", am vazut mai multe gospodine care se grabeau sa atarne rufele pe franghie taman inainte de a incepe ploaia.
Alaltaieri am experimentat si eu procedeeul si am avut surpriza sa constat ca niste pantaloni scurti, care au suportat multe in timpul constructiei casutei din copac, se prezinta mai mult decat acceptabil iar cearsafurile au capatat un miros de proaspat fara tot felul de prafuri, lichide si alti inalbitori! Ploaie, soare, ploaie, soare - face minuni! Un fel de masina de spalat automata!



In alta ordine de idei, am dezlegat si misterul rosiilor care dispar! O manuta criminala le culege cand nu o vede nimeni!



In timp ce scriam aici, mi-am dat seama ca mai am fotografii in celalalt telefon asa ca m-am dus sa il iau din casa (eu scriu in bucatarioara de vara pe care am facut-o atelier de una alta) iar la intaorcere am vazut una din veveritele care au impresia ca atat casa cat si curtea sunt ale lor.
De data asta, am avut la indemana ceva cu care sa le foto-filmez. E adevarat, calitatea nu e cea mai buna dar va faceti o idee despre cum se plimba veverita pe peretele casei.
De data aceasta, a fost o veverita neagra (!!!), pana acum vazand doar "clasice", roscate!
Am impresia ca au "domiciliul" in sopron si ca fac excursii prin podul casei. Oricum, e mai bine decat soricei!
 

 


Acum a iesit soarele printr-o spartura din nori, o sa fie racoare astazi...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteti lasa un comentariu aici. El va fi moderat pentru a elimina spam-ul. Va rog sa ramaneti in limita decentei. Multumesc.